I s-a spus "Minunea blonda"

Jucători care au făcut istorie pentru echipele lor au fost mulţi, foarte mulţi. Parte dintre ei şi-au căpătat statutul de idoli ai tribunei, alţii au picat încet în negura uitării. Prin performanţele obţinute, dar în special datorită talentului nativ, trei nume au rămas întipărite definitiv în mintea şi inimile microbiştilor, indiferent de simpatii: Dobrin, Balaci şi Hagi. Trei jucători emblematici, din trei epoci diferite. Dar, înaintea lor, atunci cînd fotbalul în sine era în primul rînd o plăcere, microbiştii îşi plămădeau un idol: Iuliu Baratki. Drept certificare a uriaşului său talent i s-a spus “minunea blondă”. 

Imposibil de oprit 

Este greu de lăsat o barieră între realitate şi ficţiune, între cifre seci şi poveşti. Majoritatea preferăm poveştile şi ne încăpăţînăm să credem în legende. Pentru unii, numele lui Baratki a devenit legendă de neuitat, pentru ceilalţi a rămas doar o imagine mişcată cu un fotbalist blond, imposibil de oprit din dribling pe dreptunghiul verde. “Minunea blondă” şi-a construit propria legendă. Este interesant să citeşti poveştile despre Giussy Baratki, pentru că între file adevărul se îmbină armonios cu incredibilul. Însă e cu adevărat fascinant să asculţi depănarea vieţii lui Baratki din gura unuia care i-a fost coechipier la Rapid timp de mulţi ani, Ion Costea. “Vă spun eu că nu se va mai naşte în România jucător ca Giussy Baratki. Nimeni nu îi putea lua mingea, iar golurile sale erau neobişnuite. “Minunea blondă” nu marca goluri banale. Şi-a cîştigat acest supranume datorită talentului, dar şi a faptului că era un tip foarte arătos şi de o eleganţă dusă către perfecţiune”, povesteşte Costea. 

Aventurierul din Oradea 

Povestea lui Baratki are secvenţele unui film pigmentat cu dragoste şi cu aventuri. 

Tînărul fotbalist orădean nu putea rămîne în oraşul natal, deşi CAO era o forţă la vremea aceea. Celebra Hungaria Budapesta l-a racolat pe Baratki, însă blondul mijlocaş a plecat în ţara vecină cu inima strînsă, acasă rămînînd cea care trebuia să îi devină soţie. În primii doi ani Giussy a fost eroul Hungariei, dar viaţa de huzur dusă în alcovul unei cîntăreţe celebre din Budapesta l-a determinat să devină coechipier şi cu Bachus, iar fotbalul a coborît în plan secund. Dorul de iubirea lăsată acasă l-a smuls din braţele unguroaicei şi l-a trimis înapoi, la Oradea, după un an fotbalistic anost. Baratki a redevenit fotbalistul de geniu şi au urmat trei sezoane fulminante la Crişana Oradea. Avea să înceapă cea mai frumoasă perioadă din cariera sa în vişiniul şi funinginea Grantului. 

Precum stiletul în soare 

“Of, parcă a fost ieri!”, rememorează Costea. “Toţi eram curioşi să vedem cum arată tipul acela teribil de la Crişana. N-a venit cu aere de vedetă, dar parcă ne hipnotiza. La un antrenament, mă enervase cu driblingurile sale şi i-am băgat o alunecare de l-am luat cu fulgi cu tot. S-a ridicat, a venit la mine, m-a mîngîiat pe cap şi mi-a spus . 

A făcut meciuri memorabile la Rapid şi avea o precizie uimitoare în ambele picioare. 

După antrenamente, îi plăcea să se joace. Trasa cu creta o linie groasă pe bara transversală şi paria cu copiii de mingi că va trimite balonul din marginea careului de 16 metri pînă va şterge linia, fără să rateze. 

Nu a pierdut nici un pariu, niciodată”, mai povesteşte Costea. Altfel, deşi aveau firi total diferite, Baratki şi Costea erau prieteni şi în afara terenului. “Îmi plăcea să stau alături de el. Învăţam multe, dar nici n-am vrut să îl copiez. Avea un mod de viaţă fascinant, totuşi nu-l invidiam. Trăia cu o dansatoare de cabaret şi gurile rele spuneau că dormitorul domniţei nu era gol în nopţile pe care Giussy le petrecea în deplasări. De multe ori stăteam cu el la restaurant, la un şpriţ, şi ofta. Îl simţeam că suferă după o iubire pierdută undeva, într-o mahala din Oradea. Eu plecam în miez de noapte, dar prietenul meu rămînea cu paharul în mînă, privea în gol, părînd concentrat la melodiile lui Gică Petrescu. Cred că nici nu observa cînd dispăream”. 

Deşi cariera sa de fotbalist s-a întins pe un sfert de secol, Iuliu Baratki nu a cucerit cu nici o echipă titlul de campion. În schimb, între 1937 şi 1941, a cîştigat de patru ori Cupa României, trofeu considerat specialitatea casei în Grant. Întrebat de unul dintre ziariştii vremii de ce Rapid nu poate lua campionatul, dar Cupa a devenit un trofeu obişnuit, Baratki a dat un răspuns care avea să devină celebru: “Campionatul reprezintă o cursă lungă, prin ploi şi mocirlă, în care rezultatul de moment nu e edificator. Cupa e altfel, un fel de . Cupa străluceşte precum stiletul în soare”. Interesant este şi faptul că Baratki a jucat pe toate posturile, inclusiv cel de portar, şi a evoluat atît pentru naţionala României, cît şi pentru cea a Ungariei. 

Legendele nu mor niciodată 

După război, Baratki n-a mai fost acelaşi. Timpul trecuse, blondul se transforma în cărunt. Nici oamenii nu mai erau aceiaşi. S-a întors în Giuleşti, dar totul arăta acum altfel. A plecat şi de aici, debusolat, în căutarea unei identităţi pierdute. Fotbalistul de neoprit din cursele sale nu reuşea să treacă de cel mai aprig adversar: paharul. A încercat antrenoratul într-un anonimat aproape total. Pentru toţi exista doar fostul fotbalist Baratki. Antrenorul, nu. Elevii nu pot să îşi asculte dascălul privindu-l mahmur. 

Apoi, boala l-a doborît. Uitat pe un pat de spital, fostul internaţional a primit o scurtă vizită a soţiei. După despărţire, s-a tîrît cu greu pînă la fereastră. În faţa spitalului, dansatoarea sprinta voioasă la braţul altui bărbat. În acel moment, inima lui Iuliu Baratki încetă să mai bată. La 52 de ani, “minunea blondă” dribla spre cer, lăsînd în urmă ceea ce iubise cel mai mult: femeile, vinul şi vuietul tribunei. Noroc că legendele nu mor niciodată! 

În mai 1938, Rapid urma să dispute o semifinală din Cupa României în compania marii rivale, Venus, echipa poliţiei, al cărei preşedinte era prefectul Capitalei, Gabriel Marinescu. În prelungiri, la scorul de 1-1, Giussy Baratki a marcat golul victoriei şi al calificării. După meci, conform tradiţiei, feroviarii au sărbătorit succesul lîngă Gara de Nord, la restaurantul Luther, acolo unde cînta de obicei Maria Tănase. La plecare, jucătorii Baratki, Auer, Vintilă şi Rafinschi au fost arestaţi fără nici o explicaţie. Pentru a-i scoate din beciurile poliţiei, preşedintele giuleştenilor, Costică Ardeleanu, a cerut rejucarea partidei pe motiv de arbitraj părtinitor! În vestiarul Rapidului, Giussy Baratki a promis că va marca două goluri, la fel şi Rici Auer. La rejucare, feroviarii au învins Venusul cu 4-2 prin golurile reuşite de cei doi, iar prefectul Gabriel Marinescu a făcut o cerere către Rapid prin care dorea să devină preşedinte de onoare al vişiniilor.

Lucian Ionescu, kickeronline.ro