Giulestiul...

...Am întârziat mult această cronică, ştiu, dar factorul uman şi-a spus cuvântul. Motivul este simplu: am fost acolo, la faţa locului, pe antichitatea atât de valoroasă numită Giuleşti. Am parcurs şi eu precum ceilalţi fani distanta aproape interminabilă creată doar de drumurile depăşite ale României, am suportat vântul puternic şi uscat bucureştean, am primit ca pe o onoare dominarea acustică a celor 6000 de rapidişti veritabili contra celor 40 de ceferişti, m-am bucurat de trăirea extraordinară a unui meci special de fotbal (pe care nici televizorul 5D nu o poate reda) ştiind că pe teren în orice clipă e egalitate şi că doar ceea ce se întâmplă acolo contează pe tabela, restul e doar trăire, suflet. Nu sunt un expert în materie de stadioane şi deplasări dar pot recomanda şi garanta oricui că o prezenţă pe Giuleşti e un cadou ce ţi-l poţi face ţie, iubitor de fotbal, indiferent ce echipa ai susţine. Un loc în care orice spectator canta continuu laolaltă cu galeria, în care până şi noi, ceferiştii aveam uneori tentaţia să intrăm în corul general, în care fiecare îşi focalizează sufletul pe apropierea faţă de echipa preferată şi nu pe duşmănirea adversarului. Surprinzător de puţine trivialităţi pentru un stadion în care atâţia îşi spun cu mândrie „ultrasi”, meritorie ambianta pentru ei dar şi pentru blazonul clubului pe care-l susţin. Aşa se aduc oamenii la stadion! Păcat doar că „farmecul vieţii” n-a putut umple tribunele (atâtea câte pot primi suporteri şi nu potcoavă ce stă să se prăbuşească), păcat că probabil s-a ţinut cam mult la preţul biletelor, unul ce pare totuşi cam mare până şi pentru veniturile „de Capitală...

suporter CFR Cluj, MySport