Îmi aduc aminte de parcă ar fi din altă lume. Un amorez se strecoară de după uşă, în acelaşi timp în care soţul este întâmpinat de "păcătoasă". Amantul scoate din buzunar un banner: "Hai, Rapidu'!". Aşa a intrat Giuleştiul în viaţa mea: cu o grafică umoristică din vechea revistă Urzica. A trecut mult de-atunci.
Peste ani, m-am trezit în peluza dinspre Teatrul Giuleşti. 24 mai 2003. "Ole, ole, mulţumim Neluţule". Era ultimul meci pentru Sabău în tricoul vişiniu. Rapidul avea să câştige în faţa unui stadion arhiplin: fiesta celui de-al treilea titlu din istorie.
Trece aproape încă un deceniu şi Rapidul duce la perfecţiune poate cea mai neagră perioadă din istoria modernă. Cu simbolul ei în prim-plan. Eliminat aseară şi din Cupă, Pancu e pierdut undeva între un zâmbet timid şi un rictus de durere. Inima are raţiunile ei în Giuleşti.
Religia spune că a vorbi de rău înseamnă a crea deja condiţiile apariţie lui. Pe româneşte, ai grjă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să se întâmple. Când religia e Rapid, a vorbi de rău e doar o satiră: cu suporterul întâmpinat în pragul casei de către soţia infidelă, iar Copos ascuns după uşă şi afişând pişicher bannerul "Hai, Farmecul vieţii".
Robert Zanfir, Prosport, 2012
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu