E vorba despre o poveste de viaţă din care avem cu toţii de învăţat, cu eroi mult mai curajoşi decât ne-am propus fiecare dintre noi să fim în viaţa de zi cu zi.
Loredana Elena Irava este o tânără de 20 de ani condamnată să-şi petreacă tot restul vieţii într-un scaun cu rotile. În aceeaşi situaţie se află şi Alexandru Stănescu (25 de ani). Ambii sunt suporteri ai Rapidului, iar povestea lor este, în cele din urmă, cea a fiecărui român care suferă de handicap motor. Pe scurt: la trei ani de la integrarea în UE, persoanele cu astfel de probleme din România sunt lăsate să se descurce singure într-o societate ostilă faţă de suferinţa lor. Unii dintre ei, cum sunt Loredana şi Alexandru, au găsit soluţia salvatoare în sport.
Fotbalul ca mod de socializare
O spune tatăl fetei: "Am ales cea mai simplă cale de socializare pentru fata mea: fotbalul. Din păcate, nici aici nu sunt condiţii peste tot. De fapt, doar în Giuleşti poate intra un om în scaun cu rotile pentru a asista la meci. Privitul se poate face doar de la nivelul gazonului, căci nu există rampe pe care să urce Loredana, dar e bine că am găsit oameni înţelegători". O mărturie rece şi la obiect despre cât de handicapat este fotbalul nostru, societatea, în general.
Rapid, dragoste la prima vedere
Strada Ceahlău, cartierul Crângaşi, duminică dimineaţă. Soarele de afară îmbie la plimbări, grătare, ieşiri la iarbă verde. Undeva pe dreapta, un bloc de zece etaje atrage atenţia. La parter este o rampă pentru handicapaţi. Tot la parter locuieşte şi Loredana Elena Irava, cu familia şi drama ei. Începe să-şi depene povestea demn, ca o adevărată luptătoare. "Am început să merg la meciuri în urmă cu câţiva ani, în Regie. La partidele Sportului Studenţesc nu m-a atras însă atmosfera, era prea puţină lume". Razele soarelui pătrund tiptil printre jaluzelele albastre. Fata de 20 de ani vorbeşte cu atâta patimă despre fotbal, încât pare un gest nelalocul lui să o întrerupi. Legătura cu Rapidul vine însă firesc, după spusele Loredanei: "Acum vreo patru ani am fost pentru prima oară în Giuleşti şi am tot continuat să merg. Şi n-o fac doar pentru că este aproape de casă, ci pentru că mi-a plăcut ce am văzut la meciuri. De când am văzut cum se cântă, am spus că nu mai vreau altceva". Soarele a invadat camera de tot, dar nu e decât o figură de stil. Pentru că în sufletul Loredanei nu va apărea soarele decât atunci când nu va mai fi privită ca o paria, atunci când va putea intra la meciuri ca orice persoană normală, la fel şi la şcoală ori la mall. Până atunci, nu-i mai rămâne decât să se bucure privind o fotografie alături de Bornescu, Marius Constantin ori Cesinha.
"Maftei era idolul meu"
Pe stadion, stă pe pistă, lângă cele două bănci de rezerve. Jucătorii o ştiu deja şi se duc la ea după meciuri. Dar, cum nimic nu e simplu la noi, tânăra a întâmpinat şi dificultăţi. O parte a observatorilor de joc n-o lasă pe ea şi pe Simona, sora ei, care o însoţeşte la aproape fiecare meci, să stea pe pista de lângă băncile de rezerve. Asta, bineînţeles, pentru că nu există un loc special amenajat în tribune. Cu toate astea, Loredana şi-a creat nişte repere în familia Rapidului: "Idolul meu era Vasile Maftei, dar acum nu se mai pune problema, pentru că a plecat la Urziceni. Din prezent, îmi plac Bozovici şi Săpunaru". Discuţia se opreşte brusc, în momentul în care capul fetei cade într-o parte şi nu se mai ridică decât cu ajutorul părintelui. Boala a ţinut să-şi spună ea ultimul cuvânt, dar fata ne mai dă o lecţie: zâmbeşte larg pentru o fotografie cu fularul vişiniu.
"Cea mai mare bucurie am simţit-o la ultima Cupă a României câştigată cu Răzvan Lucescu, a fost de vis; Cea mai tare atmosferă a fost la meciul cu Nürnberg, din Cupa UEFA. N-o să uit niciodată ce a fost atunci"
Loredana Elena Irava, fan Rapid
articol apărut în Prosport
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu