Timpul, uitarea, ignoranţa, dezinteresul, dezinformarea şi peste toate prostia reuşesc împreuna, într-o deplină armonie, să îngroape aproape pentru totdeauna unele evenimente importante, care, pe puţin, ar fi trebuit instalate pentru totdeauna pe un piedestal. De aproape două decenii, în penuria noastră de evenimente deosebite prin cupele europene, se tot evoca deschiderea de drum pe care a făcut-o Craiova Maximă, urmată de două brave semifinale ale dinamoviştilor, totul culminând cu formidabilele succese ale Stelei, care şi-a adjudecat Cupa Campionilor şi Supercupa Europei, pentru a mai bifa apoi încă o finală.
Nimic neadevărat până aici şi jos pălăria în faţa celor ce au izbutit asemenea performante. Această listă însa ar trebui completata, chiar începuta din punct de vedere cronologic, cu încă o ispravă de pe acelaşi front, pe care însa mai ales timpul a ascuns-o în praful uitării. În urmă cu 65 de ani, în iulie 1940, RAPID Bucureşti, după ce eliminase doua formaţii puternice, Hungaria Budapesta şi Gradanski Zagreb, a ajuns în finala Cupei Europei Centrale. Astăzi, aceasta competiţie multora nu le spune nimic, cu atât mai mult performanta celor din Giuleşti. Nefasta schimbare de după august 1944 a contribuit şi ea cu bună ştiinţă la trecerea în neant a acestui succes rapidist, doar ţara era controlată de dinamovişti şi stelişti...
Ei bine, aceasta competiţie, denumită şi Mitropa Cup, demarata în 1927, avea pe-atunci aproximativ importanta Ligii Campionilor de astăzi. Poate fi considerată chiar un strămoş al acesteia, la ea fiind înscrise primele două clasate din campionatele ţărilor din centrul Europei. E adevărat că nu participau echipe din Marea Britanie (certata pe-atunci cu toată lumea fotbalistică), Spania, Germania (nevrând pe-atunci să abandoneze amatorismul) sau Franta (cât s-a mai rugat zadarnic săraca să fie acceptată printre participante!). Dar în acele vremuri, în Austria, Ungaria şi Cehoslovacia se juca fotbal de cea mai bună calitate şi să nu uităm eterna Italie. E adevărat că la ediţia din 1940, pe care o evocam astăzi, datorită expansiunii Germaniei naziste, echipele din Austria şi Cehoslovacia nu au participat, şi italienii motivându-şi absenta prin tulburările la care era supus atunci Bătrânul Continent. Au rămas însa aproape invincibilele echipe maghiare şi cele din Iugoslavia, aceleaşi “nuci tari” dintotdeauna.Să nu credeţi însa că a fost o întâmplare acel parcurs al Rapidului. Cu doi ani mai devreme, giuleştenii reuşiseră o răsturnare fabuloasă care a făcut epoca, după 1-4 la Budapesta spulberând-o pe Ujpest în Giuleşti cu un neverosimil 4-0. Şi ca să arăt ca echipele noastre se aflau în plină ascensiune, mai amintesc că în aceeaşi ediţie Ripensia a eliminat pe Milan!
Aşa că, dacă nu ne-ar fi călcat cizma sovietică, ar fi fost mari şanse ca un trofeu european să poposească mult mai devreme în România. Acea finală, în care vişiniii ar fi trebuit să se confrunte cu Ferencvaros, cu toate că a avut mai multe programări, nu s-a mai disputat, dar nu din cauza războiului, cum s-a scris eronat de-atâtea ori, ci a relaţiilor tensionate pe care le-aveam atunci cu Ungaria datorită nefericitului Dictat de la Viena.
Închei prin trecerea în revistă a celor care au reuşit acel formidabil parcurs: P. Rădulescu - Slivatz, Lengheriu - Cossini, Rasinaru, I. Moldoveanu, I. Costea - Sipos, I. Wetzer, Auer (care era şi antrenorul echipei), Baratky, Gavrilescu, Bogdan, Simko, R. Florian.
Răzvan Toma, Prosport
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu