Legenda uitata a Giulestiului

Undeva, în zona veche a cartierului Pajura. Blocul e destul de "obosit", pare să aibă 50 de ani. La fel şi apartamentele: stilul acela vechi, sovietic, cu camere mici şi răcoroase. Într-un astfel de apartament, la parter, locuieşte alături de fiica sa, Rodica, primul antrenor emerit din fotbalul românesc, Ion Costea, cel care a slujit clubul Rapid peste 70 de ani ca jucător, antrenor şi, spre final, chiar ca vânzător de bilete. Asta numai de dragul de a fi acolo, în Giuleştiul pe care l-a iubit atât de mult.

Nea Costea, aşa cum îi spune toată lumea, a împlinit 98 de ani pe 30 aprilie. Acum îşi petrece mai toată ziua în pat. Nu e bolnav - "Ia doar un medicament pentru ochi, dar asta o face de câteva zeci de ani. Oboseşte însă repede, chiar şi când merge prin casă. Pe afară nu l-am mai scos de peste o lună, mi-e frică să nu răcească", intervine fiica, şi ea în vârstă de 70 de ani, singura fiinţă care i-a mai rămas pe lume -, iar mintea şi spiritul îi sunt pline de viaţă la această etate. Chiar se mândreşte cu faptul că "sunt singurul care mai trăieşte din perioada acelei finale cu Ferencvaros, care nu s-a jucat niciodată...". După trei cuvinte schimbate, gândurile îi fug deja la fotbal, la amintiri.

"De frică, Ferencvaros n-a vrut să joace finala!"

Una dintre cele mai frumoase amintiri ale fostului fotbalist Ion Costea este legată de campania din 1940, din Cupa Europei Centrale. "În sferturi i-am bătut de două ori pe cei de la Hungaria, iar semifinala cu Gradjanski Zagreb a fost de infarct! Egal la noi, egal la ei, apoi s-a decis ca al treilea meci să se joace tot în Iugoslavia, dar la Subotica. Au marcat ei primii, Ionică Bogdan a egalat, după care arbitrul ungur a tras vârtos pentru ei. Dacă a văzut că nu marchează croaţii, le-a dat un penalty inexistent. Au sărit pe el ungurii din echipa noastră, Baratky, Şipoş, Lengheriu, Auer, dar degeaba! Baratky nu l-a scos din măgar şi nesimţit! Noroc că ăla care a bătut a dat pe lângă poartă şi aşa s-a ajuns la tragerea la sorţi, unde am câştigat noi. Din păcate, cei de la Ferencvaros, care au văzut cum o umilisem pe Hungaria, n-au mai vrut să joace finala. I-am lăsat pe ei să aleagă, că jucăm unde vor ei, dar degeaba. Răi erau încă de atunci!".

Alt fotbal, altă lume. "Paris era Bucureştiul! Paris!"

Era alt fotbal, iar nea Costea îl rememorează cu plăcere. "Ce spectacol era pe teren şi în tribune! Ne respectam între noi, jucătorii, nu ne loveam, ştiam să apreciem frumuseţea unei execuţii, să respectăm valoarea adversarului, nu ca azi, când mai mult caută să se lovească decât joacă. Era şi mai multă plăcere, nu jucam doar pentru bani, deşi câştigam şi noi binişor. Mergeam dimineaţa la muncă - la Griviţa Roşie eram cei mai mulţi -, iar după program treceam vechiul pod Grant şi veneam la antrenament. Când jucam acasă cu Ripensia sau cu Venus se umplea Giuleştiul! O mulţime de femei erau în tribună, dar atunci nu se înjura, nu se huiduia. Lumea se ridica în picioare şi aplauda fazele frumoase, golurile. Ce mai, era ca la teatru, ca la un spectacol. Îmi aduc aminte că deplasările le făceam, toate, cu trenul. Aveam un vagon al nostru, special, doar eram echipa CFR-ului. Acolo mâncam, acolo dormeam. Chiar şi dacă ajungeam seara în oraşul în care jucam, de cele mai multe ori rămâneam în vagon şi dormeam peste noapte, îl trăgeau undeva, la depou. Nu erau supercondiţii, dar cât de uniţi eram, cât era de frumos! De altfel, dacă mă întrebaţi, cea mai frumoasă perioadă pe care am prins-o în România este cea dintre războaie. Paris era, dom'le, Bucureştiul! Paris!".

Patronul de la Venus a arestat ungurii de la Rapid!

Inevitabil, discuţia curge spre cele şase Cupe ale României câştigate consecutiv de Rapid între 1937 şi 1942. Nea Costea îşi aduce aminte amuzat cum "cei de la Venus nu ştiau ce să mai facă să ne bată şi ei o dată în Cupă. În campionat ne mai băteau, dar de Cupă nu se apropiau. Erau de poveste meciurile cu ei. Aveau echipă bună, în frunte cu Bodola, dar degeaba... Odată, ca să ne bată, preşedintele lor, Gabriel Marinescu, cel care era şi şeful Poliţiei şi prefectul Bucureştiului, ne-a arestat câţiva jucători, dar numai unguri, din ce ştiu eu. Pe Baratky, pe Şipoş, pe Auer... Dar le-a dat drumul repede. A fost aşa, de intimidare, ca să ne arate cine e el, dacă ne punem contra. Bineînţeles că i-am bătut! Să ştiţi că şi pe vremea aia se mai încerca un aranjament, dar noi, jucătorii şi conducătorii, niciodată n-am acceptat să trântim un meci. Poate şi din acest motiv Rapidul a rămas atâta vreme cea mai iubită echipă din Bucureşti. Noi, indiferent pe ce arenă jucam, aveam majoritatea publicului de partea noastră".

Dor de Giuleşti

Au trecut aproape două ore de când stau de vorbă cu nea Costea. Simt că trebuie să plec, chiar dacă el ar sta toată ziua de vorbă despre fotbal. Fiica îl terorizează cu "n-ai mâncat nimic azi!". Îşi ia bastonul şi ţine să mă conducă până la uşă. În sufragerie dă cu ochii de fanioanele vişinii agăţate pe pereţi şi ochii i se împăienjenesc. "Mi-e tare dor de Giuleşti şi de Rapid! N-am mai fost de anul trecut. Nu prea mai pot să mă descurc singur. Mi-a promis un prieten că vine să mă ia cu maşina să mă ducă odată, să mai văd terenul, tribunele, că tare dragi mi-au fost... Acum, nici măcar la televizor nu-i mai văd, că noi nu prindem posturile astea pe care se dau meciurile. Dar ascult la radio, ştiu toate rezultatele..."

Nea Costică avea ochi la fotbalişti, imediat simţea calitatea. Nu vreau să mă laud, dar pe mine m-a luat la juniorii mari, de la cei mici, după ce m-a văzut la un singur antrenament cum lovesc mingea. Era o capacitate ca antrenor de juniori.

Liţă Dumitru, fost elev al lui Costea

Ce pot să spun despre nea Costea? Este un monument pentru Rapid la câţi fotbalişti a crescut el pentru echipa asta. Să-i dea Dumnezeu sănătate!

Nae Manea, fost elev al lui Costea

De ziua mea, pe 30 aprilie, m-a sunat doar Nae Manea. Şi fostul administrator de la stadion, Năstase, mă mai sună din când în când. Ceilalţi, probabil, nu-mi ştiu numărul de telefon. Dar eu îi iubesc pe toţi fotbaliştii pe care i-am crescut.

Ion Costea, ultimul jucător din echipa interbelică a Rapidului

A format sute de fotbalişti

Ion Costea a promovat - asta şi datorită longevităţii sale ca antrenor la Centrul de copii şi juniori - peste o sută de fotbalişti la prima echipă a Rapidului, plus alte câteva sute care au ajuns să joace în divizii inferioare. Practic, generaţii întregi de jucători ai Giuleştiului au trecut prin mâinile sale. Printre aceştia se numără Puiu Ionescu, fraţii Nicky şi Ţiţi Dumitriu, Liţă Dumitru, Sandu Neagu, Dinu "Buric", Dan Coe, Nae Manea, Marin Stelian. Venerabilul tehnician mai spune că "l-am avut şi pe Mircea Lucescu un an, la juniori. Bun, ce mai! Extremă, fugea bine, centra extraordinar. Apoi... nu ştiu, s-a dus la facultate şi s-a transferat la Ştiinţa, actualul Sportul Studenţesc".

Meciurile cu Ripensia, de neuitat

Despre cele mai tari meciuri ale vremurilor în care era jucător, Ion Costea spune că acestea erau cele cu Venus Bucureşti, dar şi cu Ripensia Timişoara. "Aşa cum noi eram echipa CFR-ului, Venus era echipa Capitalei şi a Poliţiei. Unirea Tricolor era a negustorilor din Obor, Juventus era a ălora cu benzina, cu rafinăriile, iar Ciocanul era echipa evreilor. În ceea ce priveşte Ripensia, aveam nişte meciuri extraordinare cu ea, atât la Bucureşti, cât şi la Timişoara. N-o să uit niciodată linia lor de atac, alcătuită din Dobay, Schwartz, Beke, Ciolac şi Bindea. Cu ultimul am fost coleg de liceu la Cluj. Ce fotbalişti erau! Unul şi unul!".

"Bani de la Sandu, nu şi de la Copos!"

Despre actualul patron al Rapidului, George Copos (foto), nea Costea nu vorbeşte tocmai la modul superlativ: "După ce n-am mai putut pregăti juniorii am vândut bilete la casă, numai să fiu lângă stadion, lângă echipă. De cele mai multe ori venea şi fata mea să mă ajute. Copos nu mi-a dat niciodată nimic peste cei cinci la sută pe care îi primeam din preţul biletelor vândute". "I-a dat, în schimb, Gigi Becali! S-a întâmplat o dată, la Pro Rapid, unde nu ştiu de ce venise", completează fiica sa. Ultimul cuvânt îl are tot bătrânul: "Acum ceva timp m-au căutat doi băieţi de la federaţie, care mi-au adus o plachetă şi nişte bani. A fost un gest frumos din partea lui Mircea Sandu".

"Baratky a fost cel mai mare"

Chestionat în legătură cu cel mai mare fotbalist român pe care l-a cunoscut în atâtea decenii, Ion Costea n-are niciun dubiu: "Baratky a fost cel mai mare! Mare de tot. Peste Dobrin, peste Hagi, peste Petchovschi. Ce-i drept, nu era el chiar român, ci ungur din Oradea... Vorbea mai prost româneşte, dar nu asta contează. Dădea extraordinar cu ambele picioare, tare şi precis. Am văzut goluri marcate de el şi de la mijlocul terenului! Dacă voia, dădea de la 16 metri de cinci ori la rând în bara transversală! Şi cu stângul, şi cu dreptul! Avea tot, domnule: viteză, şut, viziune de joc, tehnică individuală, ce să mai vorbim, a fost imens! Am fost un privilegiat al sorţii că am jucat alături de el".

Lui Nae Manea îi zicea "Torpilă"

Unul dintre ultimele produse ale apreciatului tehnician, Nicolae Manea, spune că "la juniori, nea Costea îmi spunea «Torpilă», pentru că înaintea meciurilor îl întrebam mereu: «Câte goluri să dau, dom' profesor?». Avea un caiet pe care-şi nota el toate golurile, iar la finalul campionatului îmi zicea: «Mă, Torpilă, câte goluri ai dat, mă!», că marcam câte două-trei pe meci. Era un antrenor care ştia unde să lucreze cu tine. Un uriaş antrenor de copii şi juniori".

A dat mâna cu regele Carol al II-lea

Ion Costea povesteşte cum l-a întâlnit pe Regele Carol: "Pe la sfârşitul anilor 30, România a jucat cu Serbia, parcă pe Giuleşti, iar în deschidere, noi, Rapidul, am jucat un amical nu mai ştiu cu cine. La stadion a venit să asiste la partida echipei naţionale însuşi Regele Carol al II-lea, care, însă, a văzut şi ceva din meciul nostru. La final a dat mâna cu noi. Asta a fost prima oară, pentru că am mai dat mâna cu el o dată, la începutul lui 1940". Costea îşi continuă istorisirea: "Era iarnă şi venise în turneu în România o echipă rusească, Lokomotiv. Era un ger de crăpau pietrele. Ne-am aliniat la centru, iar el a venit din tribună şi a dat mâna cu noi. Mi-aduc aminte că atunci ruşii ne ceruseră să-i lăsăm să câştige, că, vezi-Doamne, sunt în turneu. N-am acceptat, cum să pierdem în faţa regelui nostru?".

Baratky îmi spunea: «Atent la cine ai lângă tine. Trebuie gândeşti înainte să primeşti minge. Dai pas la mine ca se câştigăm meci!». Un fotbalist şi un om imens

Ion Costea, ultimul jucător din echipa interbelică a Rapidului

Ioan Viorel, Prosport, 2010