”Fericirea stă în lucrurile simple”, spune o vorbă. Dar cât de simplu este Rapidul? Iată o întrebare pe cât de banală, pe atât de complicată. Paradoxal, nu? După chipul și asemănarea Giuleștinei. De-a lungul zbuciumatei sale istorii, ”echipa oamenilor simpli” a fost adulată, deopotrivă, și de aristocrați. Și viceversa.
Să încerci să definești simplu Rapidul este un lucru foarte complicat. Florian Pittiș a spus: "Mă îndoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist. Exist, deci sînt Rapidist". Sau "Un adevărat rapidist este un Prometeu. El a furat focul sacru al jocului şi de atunci, în fiecare săptămînă, i se mănîncă ficaţii". În aceeași notă, Ioan Chirilă a împins lucrurile și mai departe cu "Rapidul este un greiere care cîntă mereu iluzia că fotbalul nostru ar putea fi mai bun decît este", Colea Răutu ne-a atenționat asupra faptului că "Rapidul a facut întotdeaună artă pentru artă", iar Dan Claudiu Tănăsescu a făcut exces de poezie cu "Rapidul este emoţia copilăriei rămasă într-unul din ungherele inimii". Acestea sunt vorbe complicate, venite din partea unor oameni mari, dar care nu reușesc să surprindă o definiție a ceea ce înseamnă Rapidul cu adevărat. Norocul lor se numește Mincea Geamgiul, un om simplu. ”Am stat atâția ani în divizia B, am căzut, am revenit, și mereu am luat-o de la început”, spunea eternul șef al Tribunei a II-a din Grant, reușind, într-o singură frază, să surprindă atât capriciile echipei, cât și nebunia, devotamentul tribunei vișinii.
Din vorbele Geamgiului ne identificăm, înainte de toate, cu următorul lucru: indiferent cât de greu ne este la un moment dat, nimeni și nimic nu ne poate lua dreptul la un nou început. ”Sfârșitul nu-i aici” ne spunea Moțu' și ne zbiera plin de patos cum ”nu contează cât de lung avem părul, important e cum și cât gândim”, care se poate traduce prin paloarea numărului de trofee în fața devotamentului față de culori. Acesta este un alt paradox de care trebuie să fim mândri, mai ales într-o societate precum cea românească, care pune accent îndeosebi pe bunurile materiale, palpabile, imediate.
Rapidistul își trăiește viața sub toate aceste paradoxuri. Ne aflăm într-un etern du-te-vino între ”bine că nu ne este mai rău” și ”rău e că nu ne este mai bine”. Este greu, dar al dracului de frumos, simplu, dar foarte complicat. Nu poți ști niciodată la ce să te aștepți de la Rapid. Singurul lucru cert la această echipă este incertitudinea.
Important este că am luat-o de la capăt. Tocmai ce am reușit o victorie enormă într-un meci foarte complicat. Cine ar fi crezut!? Acum urmează un meci mai simplu și toată lumea crede... Ah, ce dor îmi era de tine, Rapidule!
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu