Despre echipa de fotbal din Grant au scris şi dinamoviştii, şi steliştii. "Proletarii Giulestiului" au avut, dintotdeauna, harul de a smulge metaforele din tolba oamenilor de litere.
"Fiind duminică dimineaţa, ne duceam la meciurile de la matineu. Şi cine juca la matineu? Rapid. Atât. Cincizeci de mii de oameni se înghesuiau în tribune ca sardelele sau ca sprotul afumat (şi tribunele chiar semănau cu o conservă), stăteau şi pe scări, pe garduri, se căţărau pe stâlpii cu difuzoare şi pe pancarta uriaşă de la peluză a II-a, pe care scria cu litere roşii 'Traiasca şi înflorească R.S.R.!' şi cei cincizeci de mii (mai puţin doi, eu şi tata) intrau într-o stare hipnotică încă de la ieşirea jucătorilor din vestiare, de când apărea în gura tunelului un şarpe lung şi vişiniu, care cerceta un pic împrejurimile, pe urma traversă grăbit pistă cu zgura, se prelingea pe iarbă tunsă scurt, se oprea la mijlocul terenului şi se răsucea pe-o parte şi pe alta, salutând publicul înainte de-a se rupe-n bucăţi, unşpe titulari şi cinci-şase rezerve, după câte vertebre avea.
Ce se întâmplă în jurul nostru nu era nici cor, nici harmalaie, nici vuiet, erau 49.998 de declaraţii de dragoste suprapuse. Acolo juca Rapid. Atât. Adversarul nu există, mai ales că echipele din B, seria a II-a, erau pricăjite şi verzi ca broaştele, încât toată lumea aştepta să fie înghiţite de şarpe".
Filip Florian, autorul frazelor de mai sus, este un "câine roşu" înfocat. El, împreună cu Matei, fratele său mai mic, şi el dinamovist convins, au scris anul trecut o carte, "Baiuteii" (publicată de "Polirom"), unde fotbalul şi copilăria apar, firesc, precum doi siamezi. Printre atâtea minuni de altă dată, "Rapiduletul" acela boem rămâne unic.
"O echipă încărcată cu iubire ca un detonator"
Braşoveanul Marius Ianus ("cel mai bun poet al tinerei generaţii", după criticul Daniel Cristea Enache) n-a rămas insensibil la farmecul aparte al giuleştenilor. În noul său volum, "Strumfii afară din fabrica", apărut anul acesta la Editura "Cartea Românească", Ianus scrie o poezie intitulata simplu şi cuprinzător "Pentru Rapid":
"Viaţa mea e legată de fotbal/Am avut abonament - de la 4 la 10 ani -/ la tribună oficială a Steagului Roşu/ Nu înţelegeam nimic din ce se întâmplă pe acolo - nişte oameni negri conduceau cu 2-0 &/ au fost bătuţi cu 3-2-/ Taică-miu s-a ofitcat că n-a prins finalul-/ l-am tras bocind spre casă.../ Se fuma mahoarca şi mirosul ala-/ nervos şi sentimental - îmi plăcea./ Mame ale copiilor - nu vă lăsaţi/ progeniturile la meciuri - or să ajungă/ fumători înrăiţi & sentimentali incurabili/ & (mai trebuie să spun?) îmi plăcea/ ca toată lumea iubea şi înjura la meciuri (...) Din Divizia B, din subteranul memoriei,/ a venit la Braşov cea mai frumoasă echipă din ţară/ Era o echipă fără vedete,/ dar încărcată cu iubire/ ca un detonator./ Galeria Rapidului a cântat întruna./ N-a fost un scor prea grozav pentru ei,/ dar galeria lor cânta, canta întruna -/ şi era o galerie mare şi colorata-/ un sfert de stadion vişiniu (...)"
Mircea Cărtărescu, între "Hai Rapidul" şi "Uă, Rapidul"
Scriitorul Mircea Cărtărescu a copilărit la o aruncătură de băţ de stadionul "Dinamo". Paşii l-au purtat, însă, adesea, şi pe alte stadioane, inclusiv pe "Giuleşti", experienta despre care a povestit în cărţile sale: "Duminicile, pe când mâncăm în familie, holbându-ne la 'Planeta gigantilor', auzeam deodată câte-un răcnet uriaş, îndepărtat, ca un talaz marin. Ştiam atunci că se mai dăduse un gol pe 'Dinamo'. Când am mai crescut, tata mă lua la meci şi puteam vedea atunci o privelişte tipică anilor ‘60: un stadion întreg plin cu bărbaţi în cămăşi albe, cu mânecile suflecate. Parcă trăiam într-un televizor alb-negru. Doar terenul, cu fotbaliştii în tricouri mohorâte, aducea oarece culoare. şi uriaşul cer azuriu de deasupra. Era o lume muncitorească, relativ benigna, cu tipi neciopliţi şi hazlii, pe care curgea sudoarea, cu coifuri de ziare pe cap, cu 'huo-uri şi 'da-i la oase' lipsite de imaginaţie, dar şi de ură. Hotărât, ura, dispreţul, violenţa nu prea intrau în formula cartierelor muncitoreşti de atunci decât, poate, prin excepţie. Pe garduri nu scria decât fie 'hai Rapidul', fie 'ua Rapidul'. Pe noi, copiii, nu ne ducea mintea la mai mult decât 'hai Dinamo la gunoi şi cu Steaua după voi'.
Sub pana lui Fănuş
Nici Fănuş Neagu n-a fost imun la "virusul Rapid". Iată o mostră de iubire, aşternută pe hârtie în cartea "Întâmplării aiurea şi călătorii oranj": "Pentru mine, Rapidul e o dimineaţă aurie de toamnă, când în gările din câmpia Bărăganului şi Dobrogea, unde trenurile opresc o singură clipă, zeci de oameni se aruncă în vagoanele amortie de somn, ca să intre în Bucureşti pentru două ceasuri, atât cât joacă Rapidul.
Rapidul face parte din sufletul oamenilor simpli ca bobul de zăpadă din bradul sărbătorilor de iarnă, ca fantasma lunii din apele mării, că durerea din suferinţa înfrângerilor.
Rapidul e cel mai scurt drum dintre culmea gloriei şi valea plângerii. Rapid e curcubeul înălţat peste Calea Grivitei până la Podul Giuleşti şi (...) la marginea vieţii noastre"
"Rapidul este un greiere care cânta mereu iluzia că fotbalul nostru
ar putea fi mai bun decât este" (Ioan Chirilă, cronicar)
Evenimentul Zilei
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu